Addresa:

str. Washington nr. 48A, etaj 1, sect. 1, Bucuresti

Mezoterapia cu ac

Mezoterapia cu ac – cea mai rapidă cale de hidratare din interior si reîntinerire facială

Pielea transmite cele mai clare semnale atunci când organismul nostru are lipsuri. Pe lângă folosirea cremelor şi a produselor cosmetice pentru îngrijirea ei, hidratarea pielii este strâns legată de alimentaţie, care în timpul sezonului rece se schimbă. Mai mult, expunerea prelungită la soare în timpul verii se observă iarna, atunci când apar şi primele efecte ale uscăciunii pielii.

Indiferent de vârstă, pielea are nevoie de îngrijire şi multă atenţie, fiind unul dintre cele mai sensibile organe ale corpului.

Tenul nostru este acelaşi indiferent de anotimp şi trebuie să îl ferim de temperaturile extreme indiferent că ne referim la cele calde sau reci.

Hidratarea cu produse specifice Alegerea produselor de îngrijire pielii trebuie să se facă şi iarna în funcţie de vârstă şi de tipul de ten. Tenul care oricum e uscat va avea nevoie de o atenţie sporită, însă şi alegerea produselor trebuie făcută după anumite criterii bine stabilite, mai ales că în ultmul timp piaţa cosmeticelor oferă o gamă largă de produse, unele nu atât de sănătoase pentru ten.

Solutia pentru o hidratare din interior rapida si eficienta? Mezoterapia.

Mezoterapia este un tratament medical nechirurgical ce implică injectări multiple în mezoderm cu substanţe farmaceutice, vitamine şi alte ingrediente.

Mezoterapia facială sau “cocktailul frumuseţii” se aplică la nivelul feţei, gâtului sau decolteului şi ajută în mod natural la refacerea tonusului pielii, la estomparea ridurilor şi în anumite cazuri la corectarea unor semne şi cicatrice.

Care sunt principalele beneficii?

Mezoterapia facială estompează ridurile fine, hidratează tenul şi îl ajută să producă elastină şi colagen, două substanţe responsabile de aspectul ferm şi proaspăt al acestuia. Tratamentul are rol nutritiv, antioxidant, stimulează microcirculaţia şi metabolismul celular local, efectul final fiind cel de rejuvenare (reîntinerire).

Mezoterapia facială cu ac se realizează sub anestezie locală. În cazul zonelor mai sensibile precum faţă, gât, decolteu este bine ca substanţele să fie introduse cu ajutorul unei seringi, deoarece aceasta permite o injectare adaptată feţei fiecărui pacient.

O şedinţă de mezoterapie durează aproximativ 30 de minute şi presupune injectări de câte 0,1-0,5 ml la distanţe de 1-3 cm, în funcţie de zona tratată. Este recomandat un număr de 3 şedinţe în decursul a 30 de zile şi un număr de 3 cure pe an.